






Viitorul universitatii este si al vostru. Fauriti-l!
Facultatea de Agricultura reprezinta, de peste sapte decenii, o institutie de referinta in spatiul national si international al invatamantului superior agronomic. Pana in anul 1989, facultatea a functionat doar cu specializarea Agricultura, celelalte fiind infiintate ulterior, ca raspuns la exigentele societatii bazate pe cunoastere.
In urma Dictatului de la Viena, Facultatea de Agricultura din Cluj s-a refugiat la Timisoara, functionand in cadrul Scolii Politehnica. La data de 30 iulie 1945, Regele Mihai I a promulgat Legea 617 pentru infiintarea Facultatii de Agronomie din Timisoara, Lege considerata ca fiind „actul de nastere” al acestei institutii. Cu aceasta ocazie, facultatea a fost dotata si cu o serie de ferme: Timisoara, Ceala-Arad, Voiteni, Teremia Mare.
In urma Reformei invatamantului din 1948 s-a infiintat Institutul Agronomic din Timisoara, care a functionat cu aceasta denumire, in structuri diferite, pana in anul 1990. In timp, Institutul a avut in componenta sa, pe langa Facultatea de Agronomie si o Facultate de Medicina Veterinara si una de Zootehnie.
In prezent, procesul didactic si de cercetare din cadrul Facultatii se desfasoara prin cinci departamente:
- Tehnologii agricole
- Dezvoltare durabila si ingineria mediului
- Stiintele solului
- Biologie si protectia plantelor
- Departamentul pentru pregatirea personalului didactic
Pregatirea studentilor de la ciclul de licenta se realizeaza in cadrul urmatoarelor programe de studiu:
- Agricultura
- Agricultura cu predare in limba engleza
- Protectia plantelor
- Exploatarea masinilor si instalatiilor pentru agricultura si industria alimentara
- Ingineria si protectia mediului in agricultura
- Biologie
- Masuratori terestre si cadastru
- Masini si instalatii pentru agricultura si industria alimentara
Absolventilor li se ofera posibilitatea de a-si continua studiile la ciclul de master, in cadrul a sapte programe de studiu: Agricultura ecologica, Tehnologii sustenabile pentru culturi de camp, Sisteme de producere a furajelor, Utilizarea durabila a terenurilor agricole, Biologie aplicata in agricultura, Gestiunea mediului si a resurselor naturale, Protectie si expertizare fitosanitara. Studiile se pot aprofunda cu ciclul de pregatire prin doctorat, avand o durata de 3 ani si finalizandu-se cu obtinerea titlului stiintific de „Doctor in Agronomie”.