FacebookTwitterYoutubeInstagram

Master

În cadrul Facultăţii de Management și Turism Rural funcţionează următoarele 4 specializări de Masterat, în limba română:

 

 

Și alte 2 în limba engleză:

 

            Numărul de studenţi, din cadrul Facultăţii de Management și Turism Rural la Ciclul Master – pentru anul universitar 2023/2024 este:

                                                                                                                                                                    

Număr studenţi master pentru anul universitar 2023/2024

 

Nr. crt.

Specializarea

Anul de studiu

Număr studenţi

Bugetaţi

Taxă

Total 

1

Management în alimentaţie publică şi agroturism

I

14

26

40

II

15

11

26

2

Administrarea afacerilor agricole

I

15

8

23

II

16

4

20

3

Agribusiness

I

14

4

18

II

15

3

18

4

Managementul dezvoltării rurale durabile

I

15

4

19

II

13

3

16

5

Administrarea afacerilor agricole - în engleză

I

12

0

12

II

11

0

11

6

Bioeconomie - în engleză

I

12

-

12

II

12

-

12

TOTAL

164

63

227

 

 

Informaţii suplimentare despre organizarea ciclului de masterat se pot obţine accesând meniul "Forme de învăţământ" de pe site-ul Universităţii. Informații despe Admitere le găsiți aici.

În noul concept european dezvoltarea rurală reprezintă un program complex multisectorial care presupune investiţii în economia rurală ca factor de primă importanţă pentru coeziunea economică, socială şi teritorială. În acest context constatăm că masterul Managementul Dezvoltării Rurale Durabile (MDRD) are o mare perspectivă şi este binevenit în această perioadă. Misiunea principală a masterului constă în  pregătirea și formarea profesională a specialiștilor la un nivel superior, nivel care solicită aprofundarea şi deprinderea unor competențe specifice managementului dezvoltării durabile a comunităților și zonelor rurale ale României.

            Obiectivele programului de studii Managementul dezvoltării rurale durabile, urmăresc formarea și pregătirea resurselor umane la nivel național în:

  1. Elaborarea şi implementarea strategiilor specifice în managementul dezvoltării spaţiului rural;
  2. Dezvoltarea zonelor rurale prin administrarea afacerilor, exploatarea resurselor naturale și antropice în concordanță cu păstrarea şi valorificarea patrimoniului peisagistic din zonele rurale în vederea creșterii economiei rurale;
  3. Elaborarea de programe şi proiecte care să asigure creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor financiare comunitare pentru dezvoltarea spațiului rural și managementul proiectelor din zonele rurale;
  4. Consilierea şi extensia profesională în vederea antreprenoriatului rural;
  5. Cercetarea şi monitorizarea zonelor rurale pe baza diferitelor modele și metode specifice, în vederea dezvoltării acestuia.

Plan de învățământ - Managementul dezvoltării rurale durabile

 

Misiunea principală a programului de Administrarea Afacerilor Agricole (AAA) este reprezentată de formarea și perfecționarea resurselor umane în domeniul afacerilor agricole în corelație cu cerințele pieței muncii, mai precis formarea și dezvoltarea unor abilități și deprinderi practice care să permită inserția facilă pe piața muncii și crearea unui corp de profesioniști care să activeze responsabil și cu profesionalism în domeniu.

La finalizarea ciclului master, studenții Facultăţii de Management şi Turism Rural a programului de studii Administratrea Afacerilor Agricole vor dobândi o serie de competențe profesionale, de nişă, astfel:

  1. Elaborarea de proiecte în raport cu nevoile organizaţionale şi oportunităţile de finanţare;
  2. Elaborarea de strategii de afaceri prin care să se genereze o creştere durabilă şi sănătoasă a unei întreprinderi agricole;
  3. Elaborarea planurilor de afaceri şi a unor proiecte de dezvoltare durabilă;
  4. Analiza şi evaluarea activităţilor pe care le implică un proces complex de administrare a unei afaceri agricole.

Plan de învățământ - Administrarea afacerilor agricole

 

Misiunea programului de studii Agribusiness (AB), este de continuare a procesului de pregătire profesională la nivel superior, nivel care solicită aprofundarea şi deprinderea instrumentelor specifice având o bază interdisciplinară pertinentă, pentru a forma profesionişti cu abilitaţi manageriale în coordonarea programelor de consultanţă, capabili de a realiza, analiza şi evalua propuneri de proiecte cu implicaţii de consiliere, de a promova cunoştinţele pentru a susține „modernizarea” sustenabilă a mediul rural prin valorificarea eficientă a elementelor sale specifice. 

Programul de studii de masterat Agribusiness  are ca obiective principale, pregătirea de profesionişti cu abilitaţi manageriale în:

  1. Desfăşurarea de activităţi manageriale la nivelul comunităţilor locale sau regionale, a societăţilor comerciale agricole şi diverselor asociaţii cu sau fără statut juridic;
  2. Proiectarea, coordonarea şi organizarea activităţilor specifice agribusiness-ului;
  3. Desfăşurarea de activităţi legate de mobilizarea fondurilor de dezvoltare rurală şi agribusiness; 
  4. Valorificarea producţiei agricole, în mod performant și nepoluant, astfel încât să susțină „modernizarea” sustenabilă a mediul rural; 
  5. Desfăşurarea de activităţi specifice în cadrul reţelelor de agribussines.
  6. Elaborarea de proiecte cu valorificarea eficientă a elementelor spațiului rural prin varii activități de agribusiness.

Plan de învățământ - Agribusiness

 

Programul de studii de masterat Management în Alimentație Publică și Agroturism (MAPArăspunde în condițiile actuale economiei de piață, necesităților vitale de perfecționarea a specialiștilor în cadrul activităților manageriale de la nivelul comunităților locale, regionale sau naționale, a unităților cu profil turistic, agroturistic și de alimentație publică, diverselor asociații de profil cu sau fără statut juridic, persoanelor care asigură managementul diferitelor societăți de profil agroalimentar, instituții de profil turistic, pensiuni urbane sau rurale și ferme agroturistice.

Competenţele dobândite de către absolvenţii programului de master Management în alimentație Publică și Agroturism sunt:

  1. Cunoașterea specificului activităților manageriale din unitățile de alimentație publică și agroturism;
  2. Capacitatea de a proiecta produse și servicii turistice și de a le vinde în condiții de eficiență economică;
  3. Capacitatea de planificare, organizare, coordonare și control a activităților specifice fermei agroturistice; 
  4. Competenţe în cercetarea ştiinţifică şi în aplicarea practică a tehnologiilor moderne procesare a produselor și de vânzare a acestora;
  5. Cunoașterea tehnologiilor sustenabile de producere, valorificare și conservare a resurselor fermei agroturistice în contextul unei dezvoltări durabile; 
  6. Abilități de acordare de consultanță, consiliere și efectuarea activităților de extensie.

Plan de învățământ - Management în alimentație publică și agroturism

 

Specializarea de master Administrarea Afacerilor Agricole (în limba engleză) are o misiune care constă în dezvoltarea unor programe formative şi de cercetare pentru obţinerea de cunoştinţe aprofundate în domeniul afacerilor agricole în acord cu tendinţele moderne, într-o limbă de circulație internațională, accesibilă unui segment larg de populație. În acest sens, misiunea specializării este de a aprofunda noțiunile legate de cunoașterea, cercetarea și dezvoltarea tuturor factorilor care conferă succes afacerilor agricole, specializare care este necesar a fi susținută în limba engleză tocmai pentru a conferi absolvenților ceea ce au nevoie: internaționalizarea companiilor din care provin sau în care vor activa, lărgirea deschiderii acestora către piața comună europeană și cea internațională, în condițiile cunoașterii limbii engleze la nivel de asimilare a terminologiei specifice de limbă engleză și nu în ultimul rând pentru a facilita accesul masteranzilor străini la educația agricolă românească în domeniul afacerilor agricole, educație agricolă recunoscută la nivel internațional.

Prin derularea programului de master se urmăreşte atingerea următoarelor obiective:

  1. Elaborarea de proiecte în raport cu nevoile organizaţionale şi oportunităţile de finanţare;
  2. Elaborarea de strategii de afaceri prin care să se genereze o creştere durabilă şi sănătoasă a unei întreprinderi agricole;
  3. Elaborarea planurilor de afaceri şi a unor proiecte de dezvoltare durabilă;
  4. Analiza şi evaluarea activităţilor pe care le implică un proces complex de administrare a unei afaceri agricole.

Plan de învățământ - Administrarea Afacerilor Agricole (cu predare în limba engleză)

 

Misiunea programului de studii universitare de masterat Bioeconomie (în limba engleză) constă în specializarea absolvenților de studii universitare de licență, asigurând aprofundarea cunoștințelor din domeniile științelor aplicate ale vieții și conexarea competențelor de bază din aceste domenii cu cele ale științelor economice, pentru a veni în întâmpinarea cerințelor actuale ale forței de muncă din România și din celelalte state ale Uniunii Europene.

Obiective specifice se referă la:

  1. formarea de specialiști capabili să desfășoare activități productive sustenabile, care au cunoștințe de utilizare optimă a resurselor de origine vegetală și animală pentru transformarea acestora în hrană, bioenergie și alte produse biobazate, cu implicații benefice asupra economiei și a mediului înconjurător;
  2. crearea de abilități care să permită conceperea, desfășurarea și organizarea de activități bioeconomice în contextul unei dezvoltări durabile;
  3. formarea de specialiști cu competențe în cercetarea științifică și în implementarea și dezvoltarea unor tehnologii moderne și sustenabile din sectorul agroalimentar.
  4. însuşirea metodelor şi tehnicilor moderne de evaluare a activităților economice din sectorul agroalimentar și de reconfigurare a acestora pentru a răspunde cerințelor economiei circulare;
  5. câştigarea expertizei necesare participării la programe naţionale şi internaţionale de cercetare-dezvoltare in domeniul bioeconomiei;
  6. crearea de competențe necesare acordării consultanței și extensiei pentru conceperea, derularea și organizarea activităților bioeconomice.

Plan de învățământ - Bioeconomie (cu predare în limba engleză)

NEWSLETTER
USAMVBT
Telefon 0256277005
Calea Aradului nr.119, 300645 Timișoara, jud. Timiș, România
Adresa
FacebookTwitterYoutubeInstagram
PlatiOnline
Copyright © 2024 USVT . Web design by Royalty